Din plaiuri străbune

De mii de ori se-nvârte acest pământ
Imi amintește până'n unghii cine sînt ;
Că sînt român venit din plaiuri bune
Un dac plecat din țara lui, minune.
În carnea mea și oase și-oseminte
Mă paște zilnic frica de morminte,
Imi bate inima; atâta se înfioară
Cum pot distruge alții a mea țară.
Pe cine să mai credem : pe cuvânt!
Minciuna și-a făcut un templu sfânt,
Ce lasă ca să intre interesele străine
Cu interesul țării care nu mai vine.
Cum naiba, este omul instabil
Cum s-a ajuns de a ajuns servil,
Un ins fără principii și idei
Ce a cedat-n fața unor lachei.
Ați spune că-s suferind pe dinăuntru
Că a orbit ființa mea de tot..
Dar cine ne-a sluțit așa de hâtru
De cei ce astăzi chiar îi doare-n cot!?
Puteți să judecați: - Ce vreți copiii?
Din mituri și legende și prostii
Eu plec cu conștiința nepătată
Am mers cu bine și ființa mea curată.

Elena Buldum