Constante vitale

In țara asta se mai poate visa?
nebunia a pus stăpânire pe toate
constantele vitale
sufocând propriul Eu și organism național
singurul orgoliu ca un orificiu deschis 
al geneticii noastre constante
Imaginația a plecat de la singura silabisire
între sunetul imoralitații ( unii mor în somn, alții sparg farfurii de ciudă)
sunt mile și distanțe între noii oameni
apropierea între două trenuri cu direcții diferite
niciodată, nu poate fi posibilă
Fiecare urcă fără bilet pentru gara lui cea mică,
cu bagaje de mână ( încap doar vorbe grele)
Destinația este mică pentru o afacere care o face cineva cu viața, și repede o mai schimbă cu moartea.
Ești singur, trist, dezgustat, acrit și totuși preferi să trăiești toată viața cu spatele la lume, și pe partea cealaltă a baricadei și porți la toți ranchiună.
Cui i-ar conveni? Să fie bestia fără frumoasa cuvenită.
Înseamnă că ai făcut pact cu diavolul și când ajungi dincolo ai locul asigurat direct în iad.
Ședere plăcută! Omule nesăbuit...

Constante vitale
Elena Buldum
Copyright @2016

M-a surprins plăcut acest poem, este realmente surprinzator! Îl văd ca pe o ilustrare fidelă a realitații, o revărsare a dezamăgirii simțite în raport de evoluția vieții socio-politice și, îndeosebi, a imoralitații. Este evidentă partea hâdă și contorsionată redată de autoare în ce privește sufletul uman. Acest lucru se observă ușor prin faptul ca își manifestă acerb aversiunea față de tarele imoralitații, punctând totodată diferențele între semeni, fiecare trasându-și propriul drum în călătoria vieții. La final, autoarea se simte "singură, dezgustată și acrită" de toată această mascaradă cu fața umană, însă preferă totuși să trăiască făcând abstracție de grotescul ce i se perindă în fața ochilor, alegând binele și frumosul, deși resentimentele încă persistă. Situată în fața unor "constante vitale" sufocate de alienația generală incurabilă, poeta încheie cu o urare decisivă în care se simte dezgustul față de omul incorigibil. analiza poemului făcută de scriitoarea Urfet Șachir